Cine mai ești tu profesional când regulile se schimbă?
Mă tot gândesc la întrebarea asta și la cum mare parte din identitatea noastră este în prezent definită de funcția și profesia noastră. Paradoxal, folosim AI-ul în timp ce adopția lui ne generează și anxietate pentru că părți din munca noastră dispar sau se transformă complet. Schimbarea înseamnă pericol pentru creier.
În generația bunicilor mei, era un dat să ai același loc de muncă toată viața. Intrai într-o fabrică, într-o instituție, într-o meserie, și rămâneai acolo. Siguranța era în locul de muncă. Generația părinților mei a mutat siguranța din locul de muncă în profesie. Nu mai contează unde lucrezi, contează ce ești: medic, inginer, contabil, profesor. Profesia te definea și te proteja. Generația mea a trăit ceva diferit. Am crescut cu ideea că dacă ești bun pe ce faci, ești în siguranță. Am investit în diplome, certificări, specializări. O vreme a funcționat. Acum, cu incertitudinea pieței și cu impactul AI-ului din ce în ce mai mare, profesia și locul de muncă nu mai sunt o certitudine. Singura certitudine profesională pe care o poți găsi este în tine: în abilitățile tale, în construcția permanentă a muncii tale ca un organism viu, mereu în evoluție, care nu mai poate fi etichetat în simple categorii.
AI-ul înlătură versiunea superficială a profesiilor și le transformă. O muncă orientată către viitor, AI-proof, presupune în primul rând integrarea AI-ului în multe aspecte ale muncii noastre pentru a crește per total valoarea pe care o produce munca noastră. Apoi, presupune și o „întoarcere" către echipamentul standard al speciei noastre, așa numitele „soft skills" care până acum au fost văzute ca nice-to-have. Ele se împart în 4 mari categorii: relații, coordonare (în jurul unui scop comun), grijă reciprocă, transmitere culturală.
Toate competențele soft ce nu pot fi replicate de AI devin obligatorii pentru munca viitorului și nu vor mai exista doar într-un Word sau PDF uitat într-un folder.
Banii pe care îi câștigăm nu reflectă valoarea noastră umană și valoarea muncii. Ei sunt o problemă de design social. Am construit un sistem economic care recompensează masiv munca repetitivă, automatizabilă, superficială și subevaluează cronic empatia, grija, creativitatea, judecata, leadershipul. De exemplu… profesorii, asistenții sociali, mentorii, oamenii care țin comunitățile împreună fac munca cea mai profund umană și sunt cel mai prost plătiți pentru ea. Nu pentru că munca lor nu are valoare, ci pentru că sistemul nu a fost creat să o valorifice. AI-ul are potențialul să destrame acest design și ceea ce devine cu adevărat valoros economic sunt exact acele capacități umane pe care le-am subestimat timp de 250 de ani, de la Revoluția Industrială.
Cred că munca viitorului va trebui să demonstreze practic (cu rezultate directe față de business) 3 aspecte: să aibă sens (pentru individ), să fie utilă (unei comunități) și să fie monetizabilă.